Cauți o variantă excelentă de mic dejun sănătos? Încearcă rețeta de granola homemade! Se pregătește ușor, din ingrediente super sănătoase și se păstrează foarte bine câteva saptamâni la frigider…deși cu siguranță te vei îndrăgosti de gustul unic și nu va rezista mai mult de câteva zile!

Ce este defapt granola? Granola este un mix de fulgi de cereale, fructe uscate, semințe și nuci, pe care le amesteăm cu un îndulcitor tip sirop (agave, arțar, curmale), cacao și alte condimente (scorțișoară, ghimbir) și le coacem până devin crocante! Servim granola alături de lapte, sana, iaurt, lapte batut sau pur și simplu ca o gustare super sănătoasă.

Pentru rețeta de astăzi ai nevoie de:

  • 200g bio musli cu fructe (conține fulgi integrali- orz, ovăz, grâu, secară și fructe deshidratatestafide, mere, curmale, ananas, papaya, merișoare)
  • 100g amestec semințe(dovleac, floarea-soarelui, in, susan)
  • 30g fulgi migdle;
  • 30g cacao alcalinizată;
  • 2 lingurițe scorțișoară măcinată;
  • 30g sirop de agave.

Pune toate ingredientele într-un bol încăpător și amestecă-le până ce devin omogene. Tapetează tava cuptorului cu hârtie de copt, golește compoziția și întinde-o într-un strat uniform. Bagă tava în cuptorul preîncălzit la 170 grade celsius pentru aproximativ 20 minute sau până ce granola devine rumenă. Așteaptă să se răcească, golește-o într-un recipient ermetic și depoziteaz-o la frigider.

Vezi reteta video aici: https://www.tiktok.com/@driedfruits.ro/video/7255401268124929307

Fulgii de cereale au o compoziție nutrițională echilibrată. Aceștia conțin o cantitate moderată de carbohidrați și proteine, au un conținut scăzut de grăsimi și sunt o sursă excelentă de fibre. De asemenea, conțin și acizi grași Omega-3 și Omega-6. Nu au în compoziție colesterol și reprezintă o sursă bună de vitamine și minerale (vitamina B1 și B5, fosfor, seleniu, magneziu, mangan, fier, cupru, zinc, calciu și potasiu).

Fructe deshidratate sunt considerate o parte esențială a unei dietei echilibrate. Printre principalele substanțe nutritive pe care le furnizează se numără glucoza și fructoza, dar și mineralele esențiale, cum ar fi potasiul și magneziul. În plus, conțin componente bioactive naturale cu importanță medicinală și nutritivă. Conținutul de fibre poate ajuta la menținerea sănătății sistemului digestiv, prevenind constipația. De asemenea, fibrele încetinesc absorbția zahărului în organism, din acest motiv fiind considerate alimente cu indice glicemic scăzut. Sunt bogate în antioxidanți precum flavonoide, carotenoide și fenoli, ceea ce le face alimente excelente pentru combaterea stresului oxidativ, reducerea inflamației în organism, a riscului afecțiunilor oculare, cancerului, diabetului și bolilor cardiace.

În primul rând semințele sunt surse excelente de fibre. De asemenea, conțin grăsimi mononesaturate sănătoase, grăsimi polinesaturate și multe vitamine, minerale și antioxidanți importanți. Atunci când sunt consumate ca parte a unei diete sănătoase, semințele pot ajuta la reducerea greutății, a zahărului din sânge, colesterolului și tensiunii arteriale. Și pentru niște alimente atât de mici, impactul asupra corpului tău este extrem de masiv. Semințele oferă un profil nutrițional similar cu nucile și sunt o sursă excelentă de proteine de origine vegetală. Pentru persoane care suferă de alergii la nuci, semințele oferă o opțiune alternativă excelentă pentru o gustare. Dar nu sunt benefice doar pentru persoanele cu alergii alimentare, ci merită cu adevărat un loc în bucătăria tuturor și pot fi încorporate cu ușurință în dieta ta.

Semințele de dovleac sunt unul dintre cele mai consumate tipuri de semințe și sunt surse bune de fosfor, grăsimi mononesaturate și grăsimi omega-6. Semințele de dovleac sunt, de asemenea, surse bune de fitosteroli, care sunt compuși vegetali care pot ajuta la scăderea colesterolului din sânge și care oferă multe alte beneficii pentru organism.

Semințele de floarea soarelui conțin o cantitate bună de proteine, grăsimi mononesaturate și vitamina E. Semințele de floarea soarelui pot fi asociate cu o inflamație redusă, ceea ce poate ajuta la prevenirea riscului de boli de inimă.

Semințele de in sunt o sursă excelentă de fibre și grăsimi omega-3, în special acid alfa-linolenic (ALA). Semințele de in conțin, de asemenea, o serie de polifenoli diferiți, în special lignani, care acționează ca antioxidanți importanți în organism. Lignanii, precum și fibrele și grăsimile omega3, pot ajuta la reducerea colesterolului și a altor factori de risc pentru bolile de inimă.

Ca și semințele de in, semințele de susan conțin o mulțime de lignani, în special unul numit sesamină. De fapt, semințele de susan sunt cea mai cunoscută sursă alimentară de lignani. Câteva studii interesante au arătat că sesamina din semințele de susan poate fi transformată de bacteriile intestinale într-un alt tip de lignan numit enterolactonă, care poate acționa în organism ca hormonul sexual estrogen. Nivelurile mai mici decât cele normale ale acestui lignan în organism au fost asociate cu boli de inimă și cancer de sân.

Migdalele conțin vitamine, minerale, substanțe nutritive, o cantitate semnificativă de vitamina E, fier, riboflavină, calciu, potasiu și magneziu. În primul rând, consumul acestora stimulează nivelul de energie, sunt foarte eficiente pentru creier, ajută la reglarea tranzitului intenstinal, ajută la reglarea glicemiei și normalizează nivelul colesterolului. De asemenea, conform anumitor studii, consumul regulat poate preveni apariția anumitor tipuri de cancer.

Siropul de agave este un nectar din plante. Deși are un indice glicemic mic, de doar 27, este foarte dulce și este nevoie de cantități mici pentru îndulcire, în plus prezintă un risc scăzut de creștere a nivelului de glucoză din sânge, are activitate prebiotică susținând astfel sănătatea intestinală și are un conținut bogat de calciu, fiind o sursă sigură de asimilare a acestuia, cât și a vitaminelor (B, C, D, E) și mineralelor.

Poate nu știai dar, cacaoa are proprietăți puternic antioxidante și antiinflamatorii care induc o stare generală de bine, cresc puterea de concentrare și îmbunătățesc memoria. De asemenea, cacao, scade presiunea sângelui și nivelul stresului oxidativ atât la nivelul creierului, cât și la nivelul inimii.

Scorțișoara reprezintă o sursă puternică de vitamina A, fiind bogată în beta-caroten, dar și vitamina B și K, care sunt esențiale pentru buna funcționare a organismului. De asemenea, acest condiment oriental conține antioxidanți din familia flavonoidelor și a polifenolilor, care oferă protecție împotriva stresului oxidativ și efectelor radicalilor liberi, dar și minerale vitale organismului, precum calciu, magneziu, fier, fosfor și potasiu