Te gândești ce se întâmplă atunci când combini două rețete? Iată rezultatul! Banana bread- carrot cake în stil vegan! Un desert incredibil de sănătos și gustos, cu o textură umedă, dar pufoasă. Nu conține zahăr, ou sau lactoză așa că este potrivit chiar și pentru cei mai mici membrii ai familiei. 

Pentru această rețetă ai nevoie de:

4 banane coapte;

  • 50g sirop de agave;
  • 50g ulei de cocos;
  • 100g morcov ras (2 morcovi mari);
  • 250g făină integrală;
  • 2 lingurițe scorțișoară măcinată;
  • 1/2 linguriță ghimbir pudră;
  • 1 linguriță praf de copt bio;
  • 50g nuci pecan tocate. 


Pentru început pisează bananele cu ajutorul unei furculițe, adaugă siropul de agave, uleiul de cocos topit și morcovul ras și amestecă până ce obții o compoziție omogenă. Adaugă și ingredientele uscate și amestecă dinnou până ce aluatul e omogen. Toarnă compoziția obținută într-o tavă de silicon sau una tapetată cu hârtie de copt și bagă la cuptorul preîncălzit la 180 grade celsius pentru 45 minute. 

După ce s-a răcit puțin, prepară o glazură din unt de arahide cremos și sirop de agave și întinde-o uniform deasupra, apoi presară câteva nuci pecan tocate. Acum te poți bucura de un desert hrănitor și aromat, care aduce numeroase beneficii organismului.Printre proprietățile pe care le au bananele se numără faptul că sunt bogate în carbohidrați iar unul dintre beneficiile acestor fructe este că sprijină sănătatea inimii și a tensiunii arteriale normale.

Vezi reteta video aici: https://www.tiktok.com/@driedfruits.ro/video/7254265447149767962

Morcovul este ideal pentru a fi folosit într-un desert deoarece, chiar dacă este o legumă, are un gust subtil dulce, care în combinație cu alte arome (scorțișoara și nucșoara), are o savoare deosebită și interesantă. Pe lângă gustul dulceag al morcovilor, aceștia au o grămadă de beneficii pentru sănătate. În primul rând, conțin beta-caroten, care întărește sistemul imunitar și protejează împotriva diverselor afecțiuni. Acesta conține și vitamina E, care reduce colesterolul, protejând astfel inima și este o sursă importantă de antioxidanți cunoscuți pentru protecția pe care o oferă organismului nostru față de diverse tipuri de cancer. Împreună cu vitamina C, betacarotenul ajută și sistemul respirator, mărind capacitatea pulmonară. Pe lângă toate acestea, morcovii aduc un aport esențial de fibre, precum și de alte vitamine ce se găsesc în aceștia : vitamina A, vitamina B1, B2, B6 și vitaminele C și E.

Siropul de agave este un nectar din plante. Deși are un indice glicemic mic, de doar 27, este foarte dulce și este nevoie de cantități mici pentru îndulcire, în plus prezintă un risc scăzut de creștere a nivelului de glucoză din sânge, are activitate prebiotică susținând astfel sănătatea intestinală și are un conținut bogat de calciu, fiind o sursă sigură de asimilare a acestuia, cât și a vitaminelor (B, C, D, E) și mineralelor.

Uleiul de cocos este uleiul vegetal cu cea mai mare concentraţie de acizi graşi, mai exact 90%, care, contrar a ceea ce s-ar putea crede, sunt benefici pentru sănătate. Mai exact, conține doi acizi importanți care îl transformă într-un remediu natural pentru întărirea imunității. Este vorba despre acidul lauric și acidul caprilic, ambii cu proprietăți antivirale și antibacteriene.

Scorțișoara reprezintă o sursă puternică de vitamina A, fiind bogată în beta-caroten, dar și vitamina B și K, care sunt esențiale pentru buna funcționare a organismului. De asemenea, acest condiment oriental conține antioxidanți din familia flavonoidelor și a polifenolilor, care oferă protecție împotriva stresului oxidativ și efectelor radicalilor liberi, dar și minerale vitale organismului, precum calciu, magneziu, fier, fosfor și potasiu.

Ghimbirul conține o gamă diversă de vitamine și minerale importante, însă principalul compus activ, responsabil și de gustul său picant, este gingerolul, care are proprietăți puternic antioxidant, antiinflamatorii, antiplachetare, antibacteriene și antitumorale.

Știai că nucile pecan se numără printre cele 15 alimente cu cea mai mare activitate antioxidantă? În plus, cu excepția nucilor de macadamia, au cel mai mare conținut de grăsimi sănătoase-aproximativ 70%, conținând o cantitate echilibrată de acizi grași omega-3 și omega-6. Nucile pecan sunt mai dulci decât nucile obișnuite. Dar pe lângă gustul delicios, acestea vin la pachet cu numeroase beneficii pentru sănătate, fiind extrem de bogate în minerale, vitamine dar și antioxidanți