Vrei o gustare super rapidă, vegană, fără zahăr și fără gluten? Avem rețeța ideală pentru tine. Fursecurile conțin doar două ingrediente extrem de sănătoase și benefice pentru organism. Ai nevoie doar de:

  • 150g curmale hidratate în prealabil;
  • 150g făină de migdale.

Amestecă cele două ingrediente cu ajutorul unui robot de bucătărie până ce obții o compoziție omogenă. Formează biluțe micuțe și pune-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Cu ajutorul unei furculițe, turtește biluțele până ce devin asemănătoare cu fursecurile. Bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade celsius pentru aproximativ 10-15 minute. Scoate fursecurile și așteaptă până ce se răcesc puțin, apoi le poți servi în orice moment al zilei.

Curmalele sunt printre cele mai consumate fructe din lume și sunt considerate o parte esențială a unei diete echilibrate. Printre principalele substanțe nutritive pe care le furnizează se numără glucoza și fructoza, dar și mineralele esențiale, cum ar fi potasiul și magneziul. În plus, curmalele conțin componente bioactive naturale cu importanță medicinală și nutritivă. Conținutul de fibre poate ajuta la menținerea sănătății sistemului digestiv, prevenind constipația. De asemenea, fibrele încetinesc absorbția zahărului în organism, din acest motiv curmalele fiind considerate alimente cu indice glicemic scăzut. Sunt bogate în antioxidanți precum flavonoide, carotenoide și fenoli, ceea ce le face alimente excelente pentru combaterea stresului oxidativ, reducerea inflamației în organism, a riscului afecțiunilor oculare, cancerului, diabetului și bolilor cardiace. 

Făina de migdale este obținută foarte simplu prin decojirea migdalelor opărite, urmată de măcinarea acestora într-o pulbere cât mai fină. Conține vitamine, minerale, substanțe nutritive și nu conține gluten, așadar este ideală pentru persoanele care suferă de boala celiacă. Conține o cantitate semnificativă de vitamina E, fier, riboflavină, calciu, potasiu și magneziu. Spre deosebire de făina clasică, cea de migdale conține puțini carbohidrați. De asemenea, grăsimile sănătoase conținute oferă sațietate de lungă durată.