Timp de secole, oamenii au folosit ierburi și plante pentru tratarea afecțiunilor medicale și pentru întărirea imunității în mod natural. Peste 80% din populația pământului folosește produse din plante sau alimente care sporesc sistemul imunitar și susțin procesul de vindecare.

Sistemul imunitar ajută la menținerea stării de sănătate prin combaterea virusurilor, bacteriilor și celulelor care se dezvoltă anormal. Alimentele care ajută la întărirea imunității mențin starea de sănătate în mod natural. Obiectivul folosirii acestora este în special prevenirea.

Chiar dacă funcția imunitară este înnăscută și se dezvoltă pe măsură ce ne maturizăm, din cauza alimentației necorespunzătoare, a viciilor sau obiceiurilor nesănătoase, aceasta poate avea de suferit. Indiferent de situație, un stil de viață echilibrat este de ajutor atunci când ai imunitatea scăzută. Nu este niciodată prea târziu să începi, așa că iată ce alimente poți consuma ca să îți consolidezi sistemul imunitar:

Usturoiul

Pe numele său științific Allium sativum, se folosește de mii de ani pentru proprietățile sale, atât în gastronomie, cât și pentru posibilele modalități de a sprijini organismul uman. Știm cu toții că usturoiul este unul dintre cele mai bune antibiotice naturale. Poate fi inclus în foarte multe preparate culinare, așa că este ușor de consumat.

Usturoiul praf este forma măcinată a usturoiului deshidratat și, în comparație cu usturoiul proaspăt are o cantitate redusă de calorii.

Printre cei mai importanți nutrienți ai usturoiului praf se numără vitamina C, fier, calciu, proteine, sodiu. În timp ce concentrația acestor nutrienți este mai mică decât cea din cățeii de usturoi, există încă o serie de antioxidanți și compuși organici precum alicina care pot sprijini o mai bună stare de sănătate.

Beneficii:

✅ Întărește sistemului imunitar;

✅ Previne răceala și gripa;

✅ Luptă contra unor fungi și infecții;

✅ Scade nivelul total al colesterolului;

✅ Previne anumite tipuri de cancer;

✅ Îmbunătățește digestia;

✅ Scade hipertensiunea arterială;

✅ Elimină toxinele din sânge.


Ghimbirul

De ce ghimbirul merită un loc în casa fiecăruia? Nu doar că îți trezește poftă de viață și dă un gust nemaipomenit mâncării, ci și oferă o mulțime de beneficii pentru sănătate.

De secole, ghimbirul este utilizat pentru menținerea unui echilibru optim la nivelul organismului. De la susținerea imunității în lupta cu o serie de bacterii până la intensificarea metabolismului, ghimbirul este un ajutor de nădejde într-o serie de afecțiuni cu care mulți dintre noi ne-am confruntat până acum.

Acesta a fost folosit intens datorită vitaminelor și mineralelor conținute de rădăcina plantei, care se folosește fie proaspătă, fie uscată și măcinată. Conține carbohidrați, proteine, săruri minerale, aminoacizi, magneziu, potasiu, vitaminele C, B1, B2 și B3, calciu, fier, mangan, fosfor și ulei esențial.

Beneficii:

✅ Întărește sistemul imunitar;

✅ Are efecte antibacteriene și antivirale;

✅ Combate infecțiile și inflamațiile;

✅ Stimuleză digestia și ajută la eliminarea gazelor intestinale;

✅ Curăță organismul de toxine;

✅ Îmbunătățește circulația sângelui;

✅ Accelerează metabolismul, ceea ce intensifică arderea grăsimilor;

✅ Grăbește vindecarea răcelilor, datorită efectelor de calmare a inflamațiilor gâtului, febrei și sinuzitelor și de eliminare a congestiilor respiratorii.


Nucile

Nucile ar trebui să fie prezente cât mai des în dieta de zi cu zi, deoarece consumul lor aduce multe beneficii pentru sistemul imunitar. Datorită compoziției bogate în minerale și vitamine, oferă o serie generoasă de avantaje organismului atât din punct de vedere extern, cât și intern.

Nucile oferă o cantitate semnificativă de antioxidanți care ajută la prevenirea bolilor neurodegenerative, precum și la prevenirea îmbătrânirii precoce. De asemenea, nucile sunt cunoscute ca fiind o sursă bogată de proteine, vitamine din complexul B, vitamina A, dar și de lecitină și Omega-3. La fel ca multe alimente vegetale, nucile conțin puțin sodiu, dar sunt bogate în potasiu, magneziu și calciu.

Introducerea nucilor într-o alimentație echilibrată se poate realiza foarte ușor prin adăugarea acestora în diverse preparate sau prin consumarea lor ca atare (crude sau coapte).

Beneficii:

✅ Cresc imunitatea și nivelul de energie;

✅ Stimulează memoria și ajută la combaterea stresului;

✅ Susțin sănătatea inimii;

✅ Au proprietăți antioxidante;

✅ Îmbunătățesc metabolismul și susțin dietele de slăbire;

✅ Îmbunătățesc funcția digestivă;

✅ Susțin sănătatea pielii;

✅ Întăresc densitatea osoasă.


Uleiul de in

Uleiul de in este folosit de mii de ani în alimentația oamenilor. Este un produs natural, care se obține prin presarea la rece a semințelor plantei de in. Conține vitamine și minerale importante și este o sursă excelentă de acid linoleic, de acizi grași Omega-3, dar și de fibre dietetice. De asemenea, este una dintre cele mai bogate surse vegetale de lignani, compuși cu rol antioxidant și antiinflamator.

Uleiul de in poate fi folosit atât pentru uz extern, cât și pentru uz intern. În ceea ce privește consumul de ulei de in, acesta poate fi adăugat în salate, sosuri, smoothie-uri și shake-uri sănătoase.

Beneficii:

✅ Îmbunătățește sistemul imunitar;

✅ Regleză nivelul de colesterol și protejează împotriva bolilor cardiovasculare, scăzând tensiunea arterială;

✅ Tratează simptomele de menopauză, crampele menstruale, infertilitatea și endometrioza;

✅ Menține sănătatea oaselor;

✅ Ajută la menținerea unei greutăți normale;

✅ Este benefic pentru piele, păr și unghii.


Fructele de pădure

Organismul uman nu produce vitamina C, motiv pentru care aceasta trebuie adusă în organism prin alimentație. Astfel, fructele de pădure sunt un adevărat deliciu plin de sănătate, iar beneficiile lor arată că se numără printre cele mai bogate și sănătoase fructe pe care le putem consuma.

Fructele deshidratate reprezintă o opțiune sănătoasă ce nu ar trebui să lipsească din nicio dietă. Acestea oferă o cantitate semnificativă de minerale și proteine necesare pentru a-ți începe ziua cu un plus de energie.

Fructele uscate nu au proprietăți inferioare fructelor de pădure proaspete, grație acidului benzoic din compoziție, care păstrează componente utile. Fructele sunt folosite pentru tratamentul și prevenirea multor boli.

Le poți folosi la deserturi, la băuturi sau la salate. De asemenea, le poți mânca simple, ca și gustare, pentru că sunt delicioase!

Beneficii:

✅ Cresc imunitatea;

✅ Îmbunătățesc tranzitul intestinal și ajută la menținerea unei greutăți corporale optime;

✅ Susțin sănătatea cardiovasculară;

✅ Ajută la prevenirea și ameliorarea depresiei;

✅ Contribuie la controlul și prevenirea diabetului.

Așadar, reține că este foarte important să adopți un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată, care te ajută să crești imunitatea. Atunci când ne referim la alimente pentru imunitate, este foarte important să înțelegem că acestea nu pot face minuni de la o zi la alta. Pentru ca alimentația să aibă un rol în creșterea imunității este nevoie de suficient timp în care să mențineți un stil de viață sănătos.