Data viitoare cand va grabiti sa plecati dimineata fara sa serviti  micul dejun, luati in considerare faptul ca omiterea acestei mese va poate determina sa mancati mai mult pe parcursul zilei. Este recomandat sa optati pentru un mic dejun care combina carbohidrati “buni”, fibre si proteine. Iata unele dintre alimentele noastre preferate pentru micul dejun, impreuna cu sfaturi pentru a le face chiar si mai sanatoase.

Ovazul

Fulgii de ovaz contin beta-glucan, un tip de fibre care a fost demonstrat ca ajuta la scaderea colesterolului atunci cand sunt consumate in mod regulat. Un alt motiv pentru a consuma fulgii de ovaz  este ca sunt de asemenea bogati in acizi grasi omega-3, acid folic si potasiu.
Fulgii de ovaz, care se gatesc in aproximativ 15 minute, contin mai multe fibre decat fulgii de ovaz mici/baby sau decat ovazul  instant, dar orice tip de fulgi de ovaz este o alegere sanatoasa. Incercati sa evitati variantele aromate, care pot contine mult zahar. In schimb, indulciti micul dejun cu un pic de miere sau sirop de agave, si adaugati fructe proaspete sau uscate.

Iaurtul grecesc

Acest iaurt cremos este bogat in calciu si are o multime de proteine, aproape dublu fata de un iaurt normal. Astfel, mentine senzatia de satietate pentru o perioada mai lunga. Alegeti un iaurt simplu, low fat si adaugati fructe sezoniere sau dulceata pentru un plus de savoare.

Germenii de grau

O cantitate mica de germeni de grau este de ajuns. Doar 2 linguri furnizeaza aproximativ 15%, respectiv 10% din doza zilnica recomandata de vitamina E si de acid folic. De obicei, vitamina E se regaseste in cantitati mici in dieta noastra, asa ca aceasta este o modalitate excelenta de a o adauga, mai ales daca nu mancati nuci si seminte, o alta sursa importanta de vitamina E. Germenii de grau sunt usor de introdus in dieta. Ii puteti adauga in lapte cu cereale, in iaurt sau in smoothie.

Grapefruit

Incercati sa slabiti? Potrivit unui studiu, consumand o jumatate de grapefruit inainte de fiecare masa va poate ajuta  sa slabiti si asta datorita proprietatilor de ardere a grasimilor si efectului benefic pe care il are asupra zaharului din sange si nivelului de insulina. De asemenea, grapefruitul hidrateaza, da senzatia de satietate si este plin de antioxidanti care stimuleaza imunitatea.
Pentru un mic dejun echilibrat, consumati-le cu alimente bogate in proteine cum sunt  iaurtul si oul. Consultati medicul inainte, pentru ca grapefruitul sau sucul de grapefruit poate interactiona cu unele medicamente (cum ar fi cele pentru scaderea colesterolului sau intretinerea inimii) si le poate afecta eficacitatea.

Bananele

Nimic nu se compara cu bananele cand vine vorba de mentinerea senzatiei de satietate. Aceste fructe, mai ales cand sunt putin verzi, sunt cea mai buna sursa de amidon rezistent - un carbohidrat care te face sa te simti satul mai mult timp.
Multumita unei doze sanatoase de potasiu, un electrolit care ajuta la scaderea tensiunii arteriale in mod natural, bananele sunt o alegere deosebit de buna si pentru persoanele cu hipertensiune.

Ouale

Recent acest aliment a facut un comeback spectaculos in preferintele nutritionistilor. Candva evitat pentru continutul ridicat de colesterol (un galbenus contine aproximativ 60% din doza zilnica recomandata), ouale sunt acum recomandate din nou ca o sursa sanatoasa de proteine si substante nutritive cum ar fi vitamina D. De ce aceasta intorsatura? Cercetarile au aratat ca impactul colesterolului din alimente asupra colesterolului din sange este mai mic decat se credea anterior.
Daca, in general, consumati alimente cu proteine putine si nu mancati multe grasimi, atunci ouale sunt o alegere buna. American Heart Association recomanda ca persoanele cu un colesterol normal sa abia un aport de colesterol de 300 de miligrame pe zi.

Untul de migdale

Nu mancati oua sau produse lactate? Atunci untul de migdale este o sursa alternativa excelenta de proteine si grasimi monosaturate (una dintre “grasimile bune”). In plus, este delicios intins pe o felie de paine integrala sau mancat cu o banana.
Din punct de vedere nutritional, untul de migdale este comparabil cu untul de arahide si ambele au cam 100 calorii/lingura.
Pepenele rosu
Pepenele verde (lubenita) contine multa apa si este o metoda excelenta de hidratare dimineata. Ceea ce este mai putin cunoscut, este ca acest fruct suculent este printre cele mai bune surse de licopen - un nutrient gasit in fructe si legume rosii, care este important si pentru sanatatea inimii.
In plus, pepenele rosu contine doar 40 de calorii/felie, ceea ce il face sa ocupe locuri fruntase pe listele de alimente cu calorii negative. In alte cuvinte, se consuma mai multe calorii in timpul digestiei decat are portia de pepene.

Inul

Adaugati seminte de in in bolul cu cereale sau in smoothie si veti transforma micul dejun intr-o sursa majora de acizi grasi omega 3. Doar 2 linguri contin 100% din doza zilnica recomandata de acizi grasi! Semintele de in, care au o aroma de alune, sunt de asemenea bogate in fibre si lignan, un antioxidant important. Avand in vedere ca semintele de in sunt greu digerate, faina de in este o buna alegere pentru a putea beneficia de proprietatile semintelor de in.
Fructele recomandate pentru micul dejun sunt: afinele, capsunele si zmeura, pepene galben si kiwi, care sunt bogate in antioxidanti si au calorii putine.
Completati micul dejun cu o cana de cafea sau ceai, suc de portocale sau merisoare.

Surse inspiratie: http://www.health.com/