Vrei un desert special fără coacere, fresh și delicios?

Ei bine, astăzi îți prezentăm o rețetă reinterpretată a celebrei lemon cake. Este o rețetă rapidă, nu conține zahăr și nici lapte, așadar este potrivită chiar și pentru cei cu intoleranță la lactoză.

Pentru blat ai nevoie de:

-100g curmale hidratate în prealabil;

-100g fulgi de ovăz fin;

-100g făină de migdale;

-50g nucă de cocos răzuită; -50g sirop de agave.

Pune toate ingredientele într-un robot de bucătărie și mixează până ce obții o compoziție omogenă. Folosește un vas de silicon sau tapetează o tavă micuță cu hârtie de copt și așează aluatul obținut în ea, iar cu ajutorul unei spatule nivelează-l.

Pentru cremă ai nevoie de:

-150g caju hidratat minim 4 ore;

-50ml suc de lămâie;

-50g coajă de lămâie ecologică;

-100g sirop de agave;

-50g ulei de cocos;

-o păstaie de vanilie.

Pune toate ingredientele într-un robot de bucătărie și mixează până ce obții o compoziție cremoasă și omogenă. Transferă crema peste blatul obținut anterior, presară deasupra coajă de lămâie rasă și pune la frigider pentru 1-2 ore înainte de servire.

Vei obține un desert răcoritor și aromat, doar din ingrediente naturale și cu multe beneficii pentru organism, potrivit chiar și pentru cei care urmează o dietă vegană.

Curmalele sunt printre cele mai consumate fructe din lume și sunt considerate o parte esențială a unei dietei echilibrate. Printre principalele substanțe nutritive pe care le furnizează se numără glucoza și fructoza, dar și mineralele esențiale, cum ar fi potasiul și magneziul. În plus, curmalele conțin componente bioactive naturale cu importanță medicinală și nutritivă. Conținutul de fibre poate ajuta la menținerea sănătății sistemului digestiv, prevenind constipația. De asemenea, fibrele încetinesc absorbția zahărului în organism, din acest motiv curmalele fiind considerate alimente cu indice glicemic scăzut. Sunt bogate în antioxidanți precum flavonoide, carotenoide și fenoli, ceea ce le face alimente excelente pentru combaterea stresului oxidativ, reducerea inflamației în organism, a riscului afecțiunilor oculare, cancerului, diabetului și bolilor cardiace.

Fulgii de ovăz au o compoziție nutrițională echilibrată. Aceștia conțin o cantitate moderată de carbohidrați și proteine, au un conținut scăzut de grăsimi și sunt o sursă excelentă de fibre. De asemenea, conțin și acizi grași Omega-3 și Omega-6. Nu au în compoziție colesterol și reprezintă o sursă bună de vitamine și minerale (vitamina B1 și B5, fosfor, seleniu, magneziu, mangan, fier, cupru, zinc, calciu și potasiu).

Fie că îți dorești să urmezi o dietă cu un conținut scăzut de carbohidrați sau pur si simplu vrei să te bucuri de aroma și valorile sale nutriționale nemaipomenite, făina de migdale, este alegerea potrivită. Conține vitamine, minerale, substanțe nutritive și nu conține gluten (asadar aluatul nu are o consistență elastică și nu va crește dacă folosim drojdie). Conține o cantitate semnificativă de vitamina E, fier, riboflavină, calciu, potasiu și magneziu. Spre deosebire de făina clasică, cea de migdale conține puțini carbohidrați.

Nuca de cocos este foarte bogată din punct de vedere nutritiv și are numeroase beneficii pentru sănătate. Spre deosebire de multe alte fructe care au un conținut ridicat de carbohidrați, aceasta furnizează în mare parte grăsimi. Este deosebit de bogată în mangan, care este esențial pentru sănătatea oaselor și pentru metabolismul carbohidraților, proteinelor și colesterolului. Este, de asemenea, bogată în cupru și fier, care ajută la formarea celulelor roșii din sânge, precum și seleniu, un antioxidant important care îți protejează celulele.

Siropul de agave este un nectar din plante. Deși are un indice glicemic mic, de doar 27, este foarte dulce și este nevoie de cantități mici pentru îndulcire, în plus prezintă un risc scăzut de creștere a nivelului de glucoză din sânge, are activitate prebiotică susținând astfel sănătatea intestinală și are un conținut bogat de calciu, fiind o sursă sigură de asimilare a acestuia, cât și a vitaminelor (B, C, D, E) și mineralelor.

Nucile de caju sunt tot mai populare în rândul consumatorilor, atât datorită aportului nutritional bogat și sănătos, cât și al gustului ușor dulceag, deosebit față de cel al altor nuci. Spre deosebire de alte fructe oleaginoase precum alunele și migdalele, au un conținut relativ scăzut de calorii, sunt sărace în grăsimi și colesterol, dar bogate în substanțe nutritive. Sunt și o sursă sănătoasă de carbohidrați, proteine și fibre, apreciată în special de persoanele care urmează un regim vegetarian, dar și de cei care doresc să-și diversifice alimentația într-un mod sănătos. Nucile de caju au o valoare nutrițională impresionantă conținând proteine, dar și minerale precum cuprul, calciul, magneziul, fierul, fosforul, potasiul și zincul. De asemenea, conțin și vitamine precum vitamina C, vitamina B1, vitamina B2, vitamina B3, vitamina B6, vitamina E și vitamina K. Acidul oleic, omega-3 și omega-6 se regăsesc și ele în caju. Bogate în triptofan și în proantocianine, au o mulţime de beneficii pentru organism.

Uleiul de cocos este uleiul vegetal cu cea mai mare concentraţie de acizi graşi, mai exact 90%, care, contrar a ceea ce s-ar putea crede, sunt benefici pentru sănătate. Mai exact, conține doi acizi importanți care îl transformă într-un remediu natural pentru întărirea imunității. Este vorba despre acidul lauric și acidul caprilic, ambii cu proprietăți antivirale și antibacteriene